Astăzi, de Ziua Independenței Republicii Moldova, în municipiul Cahul a avut loc mitingul festiv dedicat celor 32 de ani de independență.
Cu prilejul acestei sărbători, Primăria municipiului Cahul a început momentul festiv pe Piața Independenței cu intonarea imnului Republicii Moldova și cuvântul de felicitare al Primarului municipiului Cahul, dl Nicolae Dandiș. Cu cuvinte de felicitare au venit și președintele raionului Cahul, dl Nicolae Dunas, deputatul în Parlamentul R.Moldova, dl Ion Groza, reprezentantul Consulatului General al României la Cahul, dl Ioan Gabriel Solomon, rectorul Universității de Stat "B.P.Hasdeu" din Cahul, dl Sergiu Cornea.
Prezența consilierilor municipali și raionali, Inspectoratului de Poliție, Brigăzii a 3-a Infanterie Motorizată “Dacia”, veteranilor care au participat la asigurarea integrității teritoriale a Republicii Moldova și a cetățenilor a subliniat rolul pe care îl are independența. Sărbătoarea a continuat cu depunerea de flori la bustul lui ,,Ștefan cel Mare și Sfânt’’, alături de alți reprezentanți și instituții de stat.
Cu această ocazie Primăria municipiului Cahul a oferit un ajutor financiar veteranilor care au luptat pentru Independența țării.
NOTĂ! Vă așteptăm în Piața Horelor din mun. Cahul, pentru a continua sărbătoarea:
Ora 18.00 - Andrei Andronachi cu spectacolul de magie "Șiuliki-Buliki" pentru toată familia /Program de magie cu interpretarea lui Andrei Andronachi
Ora 19.30 - Program artistic susținut de colectivele artistice ale Palatului de Cultură "N.Botgros" mun.Cahul
La mulți ani, Republica Moldova!
27 August 2023