Pe 29 iulie 2025, la Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu” din Cahul a fost organizat un workshop tematic în cadrul proiectului transfrontalier CROSS2MAP („Interactive online map to promoting sustainable tourism in Galați County and Southern Development Region of Republic of Moldova”), lansat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg NEXT VI-A România–Republica Moldova.
Workshop-ul a fost desfășurat în Sala Senatului și a reunit reprezentanți ai turismului, administrației locale, mediului academic și societății civile, având ca scop inventarierea atracțiilor turistice, evenimentelor locale, pensiunilor și opțiunilor de transport din regiune.
În cadrul evenimentului au fost prezentări despre obiectivele proiectului și importanța turismului transfrontalier (Prof. univ. dr. habil. Silvius Stanciu și Conf. univ. dr. habil. Sergiu Cornea), identificarea monumentelor istorice (Conf. univ. dr. Ion Ghelețchi), necesitatea cartografierii capacităților turistice (Silvia Strelciuc, Clusterul turistic VIA Cahul) și exemple de bune practici locale (Silvia Șterbeț, coordonator al Clusterului touristic VIA Cahul și primar de Văleni).
Sesiunea finală de întrebări și răspunsuri a subliniat interesul comun pentru valorificarea durabilă a patrimoniului natural și cultural prin digitalizare și cooperare regională.