Marți, 23 aprilie, șase echipe de băieți ale instituțiilor de învățământ preuniversitar din municipiul Cahul, liceele teoretice „D.Cantemir”, „Ioan Vodă”, „Ion Creangă”, „M.Eminescu”, Școala Profesională Nr.2 și IP Colegiul ,,Iulia Hasdeu" din Cahul au fost participantele unui eveniment sportiv, organizat, de peste zece ani, de Primăria municipiului Cahul, vorba fiind de Campionatul Municipal de Baschet.

Doamna viceprimar a municipiului Cahul Tatiana Romaniuc a încurajat participanții la competiție, subliniind faptul că forța trebuie demonstrată cu demnitate și corectitudine față de adversar doar pe ringul competițional. La fel, doamna viceprimar a menționat, că sportul este unul din domeniile de referință ale Primăriei Cahul, iar tinerii din comunitate sunt direcționați spre activități sportive pentru a-și dezvolta abilitățile sociale și pentru a evita mai multe ocazii de consum alcool sau de utilizare a drogurilor.

Trofeul pentru primul loc în campionat și premiul bănesc a fost luat de gazde, Liceul Teoretic „M.Eminescu”, pentru locul doi și trei, trofeul și premiul a revenit LT „I. Creangă” și, respectiv, LT „I.Vodă”. Toți participanții au fost apreciați cu diplome, dar și câte o minge de baschet.