Duminică, 26 iulie 2026, în Kosovo s-au încheiat meciurile din cadrul Campionatului Țărilor Balcanice la volei, competiție la care a participat și echipa Națională de volei feminin a Republicii Moldova, cu vârsta pînă la 17 ani.
Este de remarcat faptul, că în echipa Națională au fost incluse și discipole ale Școlii Sportive Nr. 1 din mun. Cahul: Arina Bîlici (№ 7), Elizaveta Caja (№ 11), Daria Popov (№ 13) și antrenoarea Aliona Hariton (în stânga - sus).
Chiar dacă de această dată rezultatele de pe tabelă nu au fost de partea noastră, iar fetele n-au reușit să obțină succesul dorit, parcursul lor la acest turneu înseamnă mai mult decât scorurile înregistrate.
Pentru o echipă aflată în plină dezvoltare fiecare confruntare cu adversari internaționali puternici reprezintă o lecție valoroasă. Fetele noastre au luptat pentru fiecare punct, au demonstrat caracter și, cel mai important, au acumulat o experiență competițională prețioasă, care le va ajuta să evolueze și să obțină rezultate tot mai bune în viitor.
Adevărata performanță se construiește prin muncă, analiză și perseverență, inclusiv după momente dificile.
Suntem mândri de dedicarea și ambiția sportivelor din mun. Cahul și le dorim mult succes în competițiile viitoare!
