În perioada august-septembrie 2024, în cadrul campaniei de informare „Relațiile UE-RM”, au fost organizate 30 de sesiuni informative în instituții din regiunea de sud a Republicii Moldova. Activitățile au implicat profesioniști din sectoarele educației, culturii, sănătății, administrației publice și organizațiilor societății civile.

Subiectele abordate au inclus informații generale despre Uniunea Europeană, relațiile UE-Republica Moldova, beneficiile procesului de integrare europeană, demontarea miturilor legate de aderare, precum și detalii despre referendumul constituțional. Participanții au avut ocazia să discute despre proiectele majore finanțate de UE și să înțeleagă importanța fiecărui vot în procesul de integrare europeană.

Sesiunile au fost organizate în următoarele localități: municipiul Cahul, or. Leova, or. Cantemir, satele Zîrnești, Pașcani, Pelinei, Andrușul de Sus, Cucoara, Larga Nouă, Crihana Veche, Văleni, Vadul lui Isac, Baurci Moldoveni, Țiganca, Gotești, Antonești și Cociulia.

Campania de informare „Relațiile UE-RM” a fost desfășurată în contextul programului „Cahul – Capitala Tineretului 2024”, implementat de Primăria municipiului Cahul și Centrul Municipal de Tineret, în parteneriat cu Centrul CONTACT-Cahul, cu suportul USAID Moldova, Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Agenției Naționale pentru Tineret.