Primăria municipiului Cahul lansează a II-a ediție a procesului de Bugetare participativă, pentru concursul de proiecte depuse de cetățeni, care vor fi implementate în 2021.

Bugetarea participativă este un proces derulat de Primăria Cahul, prin care ideile şi inițiativele comunității cahulene se manifestă și se transformă în realitate. Este un proces deschis, incluziv și transparent prin care membrii comunității se implică direct în formularea deciziilor privind prioritățile de cheltuire a banilor din bugetul local.

Obiective:
1. Creșterea nivelului de dialog și de colaborare dintre cetățeni și administrația publică locală.
2. Ajustarea politicilor publice la nevoile si așteptările cetățenilor, pentru a îmbunătăți calitatea vieții în municipiul Cahul.
3. Creșterea gradului de asumare și creare a procesului de dezvoltare urbană de către cetățeni.
4. Consolidarea democrației prin participarea cetățenilor la un exercițiu de luare a unor decizii ce privesc sectorul unde locuiesc sau întreaga comunitate.
5. Creșterea transparenței activității administrației publice locale.
Propunerile de proiect trebuie să se încadreze în prevederile, viziunea, prioritățile și obiectivele Strategiei de dezvoltare socio-economică a municipiului Cahul pentru perioada 2019-2025, care poate fi accesată aici: https://drive.google.com/…/1kYoa5aH8VI1LFtjum4WdX6S13R…/view

Procesul de bugetare participativă lansat astăzi, se va desfășura după următorul calendar:

1⃣ Depunerea proiectelor
15 octombrie – 15 noiembrie 2020

2⃣ Analiza și evaluarea proiectelor
16 noiembrie – 1 decembrie 2020

3⃣ Publicarea listei proiectelor câștigătoare
2 decembrie 2020

Proiectele aplicate trebuie să corespundă criteriilor și cerințelor prevăzute în Regulamentul privind bugetarea participativă, aprobat de Consiliul municipal Cahul, care poate fi accesat la:
https://drive.google.com/…/1V-kzg-qEUd5y-8lfKaee9ZmBTo…/view

Formularul de proiect care se completează, semnează și se depune, cu anexele aferente, până la termenul indicat, la sediul Primăriei municipiului Cahul, et.3, bir.305, poate fi descărcat la:
https://drive.google.com/…/1gaId5Wt0EbqqPJRscSlZHzFkVs…/view

Bugetul solicitat al unui proiect trebuie să fie între 30 000 - 100 000 lei, iar contribuția aplicanților sau partenerilor (sub diferite forme) nu mai mică de 10 % din valoarea totală a proiectului.

Proiectele depuse vor fi evaluate, punctate de către Comisia de evaluare, care în funcție de bugetul aprobat pentru acest Program pentru 2021, va selecta, aproba și publica lista proiectelor câștigătoare.
Pentru mai multe detalii ne puteți contacta la: e-mail : Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., tel.: 0 (299) 23 9 69