Marți, la data de 08.06.2021 pe stadionul Atlant din municipiul Cahul, a avut loc ceremonia de premiere a echipei de fotbal FC ,,Cahul-2005” pentru locul 2 ocupat în campionatul Moldovei, Divizia A, ediția 2020 - 2021. Este cel mai important succes în palmaresul echipei din Cahul.
Medaliile și Cupa au fost înmânate jucătorilor, staff-ului tehnic şi conducătorilor formației de către Nicolae Dănilă, inspector federal al Federației Moldovenești de Fotbal.
La eveniment au participat Alexei Gheorghiu, managerul Oficiului de Dezvoltare FMF, regiunea Sud și Tatiana Romaniuc, viceprimarul orașului Cahul, care i-a felicitat pentru frumoasa performanță. Din partea Primăriei mun. Cahul le va fi acordat un premiu în valoare de 10 mii lei.
09 Iunie 2021