Vineri 15 și sîmbătă 16 martie 2024 va avea loc la Cahul, în Republica Moldova evenimentul intitulat O biografie basarabeană.
La invitația Primăriei locale, organizatoarea evenimentului, regizorul Cristian Mungiu va fi prezent la Cahul pentru lansarea cărții „Tatiana Iunașcu, bunica mea. O biografie basarabeană”, volum apărut în România anul trecut la editura Humanitas.
Tania Ionașcu s-a născut în anul 1916 în Cahul iar cartea evocă povestea familiei ei, avînd ca punct central tragicele consecințe ale zilei de 28 iunie 1940, data la care sovieticii au acaparat Basarabia.
Cristian Mungiu: „Prin 1991, după Podul de flori, am fost pentru prima data la Cahul cu bunica, să-și vadă casa natala și să vorbească cu cei care mai rămăseseră în viață. Am făcut atunci niște fotografii iar mai tîrziu, cînd am decis să povestesc viața bunicii, le-am inclus în volum. Bunica n-a vrut să se mai întoarcă vreodată acasă însă mă bucur să mă întorc eu acum pentru ea și să împărtășesc povestea ei celor de acolo. Trecutul nu poate fi schimbat dar uneori face bine sa îl povestim celor care sînt în viață astăzi.”
Nicolae Dandiș, Primarul orașului Cahul: „Cunoașterea trecutului este esențială pentru proiectarea viitorului. Multe personalități din România își au originile în Basarabia, inclusiv în Cahul. Suntem onorați de prezența dlui Mungiu la Cahul și îi mulțumim că a acceptat invitația noastră de a veni cu prezentarea cărții și a filmelor care ne-au făcut cunoscuți în lume.”
Amalia Enache, jurnalist, moderator al discuțiilor: „Este pentru prima dată când voi ajunge in Republica Moldova și vă mărturisesc că îmi doream să o descopăr cu cel mai potrivit prilej. Sunt o mare admiratoare a filmelor si omului Cristian Mungiu, pentru finețea si profunzimea lui exceptionale, pentru felul unic în care ne arată subtilități ale naturii umane. Abia aștept să vorbim despre cartea sa, despre filme, despre cum l-a influențat originea lui basarabeana in evoluția sa. Și mai ales, abia aștept să întâlnesc oamenii din Cahul!”
Lansarea de carte va avea în data de 15 martie la ora 16:00 la Sala de festivități a Universității de Stat ”B.P. Hasdeu” din Cahul și va fi prefațată de o introducere și de o discuție cu cei prezenți și urmată de o sesiune de autografe.
Cu ocazia prezenței în Cahul, în cadrul evenimentului vor fi proiectate la Palatul de Cultură „N.Botgros” din Cahul și două filme ale regizorului. „4 luni, 2 săptămâni si 2 zile„ va fi proiectat sâmbătă 15 martie de la ora 18:30, va fi introdus de regizor și va fi urmat de o discuție cu publicul. „Bacalaureat” va fi proiectat pe 16 martie de la ora 18:30, în cadrul evenimentelor prilejuite de proiectul ”Cahul- capitala cultural-creativă a Republicii Moldova”.
Atît pentru lansarea de carte cît și pentru discuția care va urma proiecției de film, partenera de dialog a lui Cristian Mungiu va fi jurnalista Amalia Enache.
Lansarea cărții „Tatiana Iunașcu, bunica mea. O biografie basarabeană” la Cahul este realizată cu spijinul primăriei municipiului Cahul.
În România cartea este distribuită de către editura Humanitas prin librăriile partenere.