Astăzi, la evenimentul de inaugurare a Festivalului Internațional „Teatrul Fără Frontiere” , ed.a III-a „Aripile Copilăriei”, organizator și gazdă a căruia este Teatrul Republican Muzical-Dramatic „B.P.Hasdeu”, viceprimarul mun. Cahul Tatiana Romaniuc, a adresat, în numele municipalității, un discurs de felicitare directorului Gh.Mîndru și trupei de artiști cahuleni pentru această manifestație teatrală de amploare, a apreciat succesele culturale comune, favorizate de o relație de parteneriat și prietenie, între municipalitate și muzical-dramaticul cahulean, instituția culturală prezentă în viața artistică a țării și, desigur, a regiunii noastre, deja de patru decenii. În calitate de reprezentat oficial al Primăriei Municipiului Cahul, Tatiana Romaniuc, a reiterat importanța susținerii constante, din partea autorităților locale, a teatrului și a eforturilor sale curente și, în special, a festivalului, ce aduce, la Cahul, în perioada 14-26 octombrie curent, treisprezece trupe din țară, România, Bulgaria, Polonia, Ucraina, cu reprezentații pentru sute de copii, dornici de magia teatrului.
Evenimentul de inaugurare a fost onorat de participarea mai multor oficiali: președintele raionului Cahul Pavel Groza, Consulul General al României la Cahul Gabriel Nicola, directoarea Palatului de Cultură „Nicolae Botgros” Rodica Panașescu, directori de teatre și regizori din România și Turcia, actori și spectatori fideli.
