Într-un cadru de excepție, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul a găzduit ieri, 23 noiembrie 2023, o activitate deosebită dedicată literaturii și artei, printr-un eveniment cultural-artistic de amploare - Lansarea volumului de versuri intitulat "Tu, Răsăritul Inimii Mele..." semnat de Marina Hajder. Talentata studentă a captivat audiența cu versurile sale încărcate de emoție și profunzime. Publicul prezent la eveniment a avut privilegiul de a descoperi răsărituri inedite în propriile inimi.

Cu un mesaj de felicitare a venit Primarul municipiului Cahul, dl Nicolae Dandiș, apreciind entuziasmul și perseverența tinerei scriitoare și urându-i multe realizări frumoase pe viitor. Totodată a fost subliniat faptul că tinerii sunt mereu susținuți de Primăria municipiului Cahul. Evenimentul a fost un prilej de bucurie și mândrie pentru comunitatea locală, aducând împreună iubitori de carte, pasionați de cultură și promotori ai frumosului.

Evenimentul a fost organizat de către Primăria municipiului Cahul și face parte dintr-o serie de lansări de carte preconizate în cadrul proiectului „Implementarea Strategiei Cahul- Capitala Cultural-Creativă a Republicii Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul EU4Culture.
#CAHUL-CAPITALA CULTURAL CREATIVĂ A REPUBLICII MOLDOVA