Miercuri, 5 martie, în Sala de conferințe a Palatului de Cultură „N.Botgros” din mun. Cahul, a avut loc evenimentul de lansare a proiectului „Inițiativă care reprezintă un efort comun de facilitare a coeziunii sociale în Moldova prin dialog și implicare comunitară”, ce reprezintă un efort comun de facilitare a coeziunii sociale în Moldova prin dialog și implicare comunitară, implementată de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) cu suportul financiar al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare în Republica Moldova, susținută de Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova, HelpAge Moldova, Fundația Moldcell și Primăria mun. Cahul.

Evenimentul a cuprins un salut călduros, din partea autorităților locale și a partenerilor de proiect, adresat vîrstnicilor prezenți, o donație de 53 de telefoane mobile smart pentru seniorii cahuleni, dar și prima instruire de folosire a telefonului, asigurată de un grup de voluntari ai Fundației Moldcell și 15 tineri voluntari din municipiul Cahul.

Proiectul menționat se va derula pînă la finele anului curent și va cuprinde mai multe activități culturale, discuții și, nu în ultimul rînd, instruiri pentru beneficiari privind utilizarea telefonului mobil, a aplicațiilor necesare, precum cele bancare, servicii sociale, disponibile electronic, plăți on-line etc.

Tatiana Romaniuc, viceprimarul municipiului Cahul a îndemnat cahulenii în etate să beneficieze pe deplin de toate ofertele proiectului, de asemenea, a mulțumit, în numele municipalității, donatorilor și partenerilor, reprezentați la această întîlnire de către Aliona Cristei, analistă de Program Populație și Dezvoltare de la Fondul ONU pentru

Populație și Tatiana Secrii, coordonator de proiecte de la Fundația Moldcell.