Astăzi, 15 iunie 2021, la 132 de ani de la trecerea în nemurire a Geniului literaturii clasice – Mihai Eminescu, a avut loc depunere de flori la bustul poetului. La evenimentul de comemorare au participat Primarul municipiului Cahul, dl Nicolae Dandiș, împreună cu Preasfinția Sa, Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud și dna Anca Corfu, Consulul General al României la Cahul, alături de alți angajați ai Primăriei municipiului Cahul.
Mihai Eminescu este numele care va străluci mereu, poetul nepereche a cărui operă învinge timpul. Amintindu-ne de Eminescu, ne descoperim istoria, limba, tradițiile și valorile neamului nostru.
15 Iunie 2021