În perioada 12-16 septembrie, viceprimarul municipiului Cahul, dna Stella Bădin a efectuat o vizită de studiu în Republica Cehă, scopul căreia a fost familiarizarea cu tehnologiile și soluțiile inovatoare cehe în domeniul transportului inteligent și al orașelor inteligente.
La inițiativa Ambasadei Republicii Cehe din R. Moldova, cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe din Republica Cehă împreună cu Ministerul Industriei și Comerțului din Republica Cehă au fost invitați reprezentanți ai Primăriilor Cahul, Chișinău, Bălți, Ungheni și Comrat.
Delegația și-a început programul la Ministerul Industriei și Comerțului din Praga după care au urmat întruniri la Departamentul de Transport, de asemenea au vizitat orașele Brno și Zlín unde au făcut cunoștință cu companiile cehe ce operează în domeniul transportului inteligent, iluminatului public precum: sistemele Herman și RCE, DATmoLUX, CROSSZlin, Incinity.
În rezultat, reprezentanții delegației și-au creat o viziune clară a modului de funcționare și dezvoltare a transportului inteligent și orașelor inteligente, a tehnologiilor specifice cehe și a practicilor aplicate.
Experiența acumulată de către reprezentanții delegației moldovenești oferă posibilitatea de a înțelege mai ușor conceptul de ,,smart city” și de a-l adapta și aplica în Republica Moldova.