Sezonul competițional 2025–2026 al Campionatelor Naționale de copii și juniori, Divizia „A”, s-a încheiat, marcând un nou pas important în dezvoltarea fotbalului juvenil din municipiul Cahul.

Cu prilejul festivității de încheiere a sezonului, desfășurată marți, 23 iunie 2026, pe stadionul „Atlant”, tinerii fotbaliști ai FC „Cahul-2005” au fost premiați pentru rezultatele obținute pe parcursul competiției. Evenimentul a reunit reprezentanți ai Federației Moldovenești de Fotbal, ai Oficiului Regional de Dezvoltare „Sud”, ai Asociației Raionale de Fotbal, antrenori, părinți și susținători ai echipelor, transformând ceremonia într-o adevărată sărbătoare a fotbalului juvenil.

Rezultatele obținute sunt rodul muncii și dedicării antrenorilor FC „Cahul-2005” – Vasilii Poroșenco, Victor Roman, Alexandr Dovbîșenco, Andrei Savciuc și Dan-Dumitru Stancov, precum și al perseverenței tinerilor sportivi.

În cadrul festivității, managerul Oficiului Regional de Dezvoltare „Sud”, dl Alexei Gheorghiu, și președintele Asociației Raionale de Fotbal, președintele FC „Cahul-2005”, dl Vasilii Poroșenco, au felicitat sportivii și au evidențiat importanța susținerii și promovării fotbalului în rândul copiilor și tinerilor, înmânând echipelor cupe, diplome și medalii pentru performanțele obținute.