Sâmbătă, 7 decembrie, au avut loc primele jocuri intelectuale dedicate elevilor de liceu, cu tema „Drumul European al Republicii Moldova”. Evenimentul a fost găzduit de orașul Cantemir și organizat cu scopul de a promova cunoștințele despre procesul de integrare europeană și valorile europene în rândul tinerilor.
Deschiderea oficială a fost marcată de un cuvânt de salut oferit de dna Ana Nedelcu, manager al Centrului de Management al Proiectelor din cadrul Primăriei Municipiului Cahul, care a subliniat importanța implicării tinerilor în astfel de inițiative educative. La eveniment a fost prezent și dl Octavian Sirețeanu, director executiv al Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale.
Concursul s-a desfășurat în două etape și a reunit șase echipe de la liceele „Dimitrie Cantemir” și „Nicolae Mihai” din raionul Cantemir. Subiectele abordate au fost alese pentru a reflecta tema centrală a evenimentului.
Clasamentul final al competiției:
•Locul I: echipa Terravera (IPLT „Dimitrie Cantemir”, Cantemir);
•Locul II: echipa Brainstorms (IPLT „Dimitrie Cantemir”, Cantemir);
•Locul III: echipa Euro Forța (IPLT „Dimitrie Cantemir”, Cantemir).
Pe 10 și 12 decembrie vom continua seria de jocuri la Leveo și Cahul.
Activitatea a fost organizată în cadrul Programului „Cahul – Capitala Tineretului 2024”, implementat de Primăria Municipiului Cahul, A.O. „Centrul Contact Cahul” și Centrul Muncipal de Tineret Cahul cu suportul financiar USAID Moldova, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Agenției Naționale pentru Tineret.