Primăria municipiului Cahul, prin serviciile și dotările de care dispune, efectuează lucrări de aplicare a materialului antiderapant atît pe partea carosabilă cît și pe trotuarele din municipiu, pentru a asigura securitatea cetățenilor. Din păcate, din cauza condițiilor meteo și poleiului, imediat după aplicarea acestui material,  deoarece plouă și îngheață iarăși, efectele acțiunilor întreprinse sunt diminuate considerabil, în special, a împiedicat astăzi funcționarea  adecvată a transportului public în localitate. Eforturile lucrărilor și colaborarea cu mai multe instituții (Direcția Situații Excepționale Cahul și Inspectoratul de Poliție Cahul) vor continua și în noaptea aceasta și în zilele următoare, pînă la îmbunătățirea condițiilor de circulație și securității în trafic a cetățenilor. Pentru a diminua riscurile la care se pot expune atît copiii cît și părinții, pentru mîine 25 ianuarie, este sistată și activitatea instituțiilor educaționale (preșcolare). Astfel, îndemnăm cetățenii  să fie prudenți din cauza ghețușului care se formează pe trotuare și carosabil, să se abțină de la deplasări inutile, iar agenților economici, în special, le cerem să-și curețe terenul aferent unităților comerciale.