Pe data de 28 noiembrie 2024, la Chișinău, în cadrul Galei Premiilor Naționale pentru Tineret, organizată de Agenția Națională pentru Tineret în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, a fost anunțată Capitala Tineretului 2025.
Trofeul acestui titlu a fost înmânat de către primarul municipiului Cahul, dl Nicolae Dandiș, primarului municipiului Edineț, dl Constantin Cojocaru. Conform tradiției, titlul este transmis de la municipiul care a deținut acest statut în anul precedent către următorul deținător.
Cu această ocazie, Primarul Municipiului Cahul, dl Nicolae Dandiș, a mulțumit tinerilor din Cahul pentru implicarea lor activă în acțiunile organizate pe parcursul anului, precum și Centrului Municipal de Tineret, A.O. „Perspectiva”, Centrului „Inotek”, Centrului „Contact Cahul” și altor parteneri din cadrul programului „Cahul Capitala Tineretului 2024”.
Municipiul Cahul deține titlul de Capitala Tineretului în 2024, organizând o serie de proiecte și evenimente dedicate tinerilor, precum ZIT Cahul 2024, Tech Career Expo, Velomaraton, Football Fest, seratele culturale și multe altele, care au subliniat rolul și contribuția tinerilor în societate.