Astăzi, 21 martie de Ziua Mondială a Poeziei, Primăria municipiului Cahul a acordat peste 150 de diplome pentru participare adolescenților și tinerilor din municipiu și raion, înscriși în cea de a VII-a ediție a Concursului anual „Poezie-n vers de dor”. Cei mai buni, elevi ai instituțiilor de învățămînt preuniversitar din mun. Cahul, satele Giurgiulești, Andrușul de Jos, Slobozia Mare au primit, în semn de apreciere, cărți, trofee, premii bănești și, desigur, aplauzele colegilor și ale profesorilor, care-i ghidează, dar și încurajarea tinerilor poeți Marina Hajder, studentă a USC “B.P.Hasdeu” și Ionuț Ciubotaru, elev al Colegiului “Iu.Hasdeu”.
Domnul primar al mun. Cahul Nicolae Dandiș a mulțumit Alexandrei Hanganu, coordonatoarea proiectului, i-a felicitat pe toți cei îndrăgostiți de poezie și a venit cu propunerea ca cele mai bune dintre versurile desemnate învingătoare în concurs, în toți cei șapte ani, să fie incluse într-o culegere de poezii.