În incinta Primăriei municipiului Cahul au răsunat glasurile primilor colindători, vioi și plini de veselie, care, au vestit apropierea Crăciunului și a Anului Nou. Pregătiți cu un program special de sărbători, cetele de colindători au încântat atât primarul, cât și angajații primăriei cu recitaluri și colinde specifice Crăciunului.
Echipa Primăriei municipiului Cahul a fost bucuroasă să primească în dar colindele interpretate de Ansamblul vocal „Lăcrimioare”, copii de la Grădinița nr. 8 ,,Prichindel” , un grup de colindători din satul Manta, în frunte cu Părintele Iulian Budescu, colindătorii Casei de Cultură din satul Cotihana și, nu în ultimul rând, Corul Veteranilor din Cahul, care au creat o adevărată atmosferă de sărbătoare.
În preajma sărbătorilor de Crăciun, a devenit o tradiție ca Primăria municipiului Cahul să fie gazdă pentru colindătorii care vestesc Nașterea Domnului. La final, Primarul municipiului Cahul, dl Nicolae Dandiș, a oferit tuturor colindătorilor daruri.