Astăzi, în Sala festivă a Universității de Stat ,,B.P.Hasdeu” din Cahul, a avut loc lansarea cărții ,,Viața mea asa cum a fost să fie” a compozitorului și academicianului Eugen Doga.

Activitate organizată de către Primăria municipiului Cahul, în parteneriat cu Universitatea de Stat ,,B.P.Hasdeu”, la care au participat autorități publice locale, E.S. Consulul General al României la Cahul, dna Anca Corfu, dl Rector Sergiu Cornea, conducătorii instituțiilor culturale, profesori, bibliotecari, studenți, elevi etc.

Primarul municipiului Cahul, dl Nicolae Dandiș, a mulțumit academicianului Eugen Doga pentru că a acceptat invitația sa și a subliniat câteva mesaje cheie din lucrarea autorului.

Compozitorul Eugen Doga, la rândul său a apreciat inițiativa Primăriei municipiului Cahul, de a organiza acest eveniment, dar și eforturile de a promova și cunoaște viața și opera personalităților neamului, a relatat importanța cărții, precum și alte lucrări scrise de dumnealui de-a lungul timpului. În cadrul evenimentului a evoluat și corul Capriccio al Școlii de Muzică ,,Maria Cebotari”, condus de dna Svetlana Mihnea.

Cei prezenți au avut posibilitatea de a adresa întrebări compozitorului Eugen Doga și inclusiv, să procure cărți cu autograful autorului. Astfel de evenimente vor fi organizate periodic la Cahul.