Ediția 2016 a Festivalului „Mărțișor” a debutat cu un program de concert prezentat de Ansamblul profesionist de muzică şi dans popular „Izvoraşul”. Prezent la festivitatea de inaugurare Dl. Nicolae Dandiș, primarul orașului Cahul a felicitat pe toți cei prezenți cu venirea primăverii urîndu-le căldură în suflet și o primăvară cît mai frumoasă.
Festivalul Internațional de Muzică „Mărțișor” 2016 se desfășoară în perioada 01-10 martie.

 Reamintim că, pe 3 martie în scena Palatului de Cultură este așteptat Ansamblul model „Bobocelul”. Iar pe data de 4 martie, începînd cu ora 18.00 va concerta Orchestra Națională de Muzică Populară „Lăutarii” condusă de maestrul Nicolae Botgros. În aceiași zi pe scenă vor urca artiști consacrați precum: Mioara Velicu, Nicolae Glib, Lidia Bejenaru, Ioana Căpraru, Ion Paladi, Ana Dabija, Nicolae Ciubotaru.
     Festivalul se va încheia pe data de 10 martie cu un spectacol prezentat de ansamblurile Palatului Culturii din orașul Cahul „Iuventa”, „Nufărul”, „Bobocelul” și studioul teatral „Masca”.