Marţi, 1 noiembrie, a avut loc lansarea unui proiect social important pentru oraşul Cahul. Este vorba despre deschiderea în cadrul Centrului socio-cultural “Pro-Lumina” a unei cantine sociale, sau mai corect crearea unui mediu în care persoanele în etate (pentru început cca 25 pers pe zi, dar vom depune eforturi pentru a mări numărul de beneficiari) să poată lua masa gratuit şi să poată comunica, socializa, să aibă timp de părtăşie între ei. Unul din obiectivele Primăriei oraşului Cahul este de a susţine prin mecanismele de care dispunem, persoanele în vârstă şi din categoriile social-vulnerabile.

      Lansarea acestui proiect a fost posibilă datorită colaborării frumoase pe care o avem cu Asociaţia “Pro-Lumina” din Cahul care pune la dispoziţie spaţiul şi personalul necesar (activând ca voluntari, cu dedicaţie şi dragoste pentru a ajuta alţi oameni). Proiectul este susţinut financiar de Biserica Pfingstgemeinde Buchs (prin Ursula Schweizer), familia Roesi şi Matthias Wildbolz, dar şi alţi prieteni din Elveţia.

În cadrul evenimentului, Dl Nicolae Dandiş, Primarul oraşului Cahul, a adresat sincere mulţumiri Asociaţiei “Pro-Lumina” din Cahul şi membrilor săi, dar în special Dlui Vasile Dincă, preşedintele acestei organizaţii, pentru activitatea sa prin intermediul mai multor proiecte timp de mai mulţi ani în comunitatea noastră.