Găsește informația dorită

Astăzi, 27 mai 2022, în s.Cotihana, în curtea Gimnaziului "M.Kogâlniceanu" din localitate, a fost inaugurat un nou teren de fotbal cu gazon sintetic.

Acest obiectiv important de infrastructură sportivă pentru localitate, a fost deschis oficial de către dl Nicolae Dandiș, Primarul municipiului Cahul, dna Aliona Cîrjeu, Directoarea Gimnaziului, dl Alexei Gheorghiu, reprezentantul Federației Moldovenești de Fotbal în regiunea sud și dl Vasilii Poroșenco, Președintele Asociației raionale de fotbal. La eveniment au participat elevi și profesori ai Gimnaziului, și ai Școlii sportive Nr.1 din municipiu.

Primarul municipiului a mulțumit Federația Moldovenească de Fotbal pentru oferirea gazonului pentru acest teren, fapt ce a permis realizarea acestui proiect important pentru tinerii din localitate și în special pentru iubitorii de fotbal, care cu siguranță pot obține performanțe frumoase. Subliniind că în pofida unor dificultăți, din momentul în care dl Nicolae Capraru, profesor de educație fizică în localitate, a venit cu această inițiativă, a fost pe deplin susținută de Primăria municipiului și Consiliul municipal

Cahul pentru a aloca mijloacele financiare necesare.
Cu mesaje de felicitare dar și unele daruri pentru școală au venit și dl Alexei Gheorghiu și dl Василий Порошенко. Dna Directoare a gimnaziului a mulțumit tuturor celor implicați în realizarea acestui proiect, asigurînd în același timp că va avea grijă de întreținerea și valorificarea lui.

Cu un program frumos în cadrul evenimentului a venit și colectivul de copii T&K Dance- conducător dna Kristina Tiscenco.