Găsește informația dorită

Primarul municipiului Cahul, dl Nicolae Dandiș, a avut o vizită de lucru la Iași, unde împreună cu dl Mihai Chirica, Primarul municipiului Iași, au analizat în detaliu mai multe activități și proiecte care le vor realiza în comun pînă la sfîrșitul acestui an (instruire și preluare experiență pe proiecte europene, sute de elevi și studenți din Cahul cu rezultate bune la studii și implicați în activități extracurriculare să meargă în excursii vara aceasta la Iași, delegarea unor specialiști pentru consultanță la Cahul, participarea Ansamblului nostru “Izvorașul” în luna iunie la un Festival în Iași, etc.

Aducem mulțumiri dlui Primar al municipiului Iași, pentru deschidere și susținere, iar mai multe personalități de talie internațională din capitala istorică a României, ne sunt prieteni și se vor implica mai mult în cooperarea dintre localitățile noastre.

Așa cum Iașiul este un centru cultural de excepție, dl Nicolae Dandiș a avut ocazia să fie împreună cu elita academică și culturală din Iași și la un concert extraordinar al Maestrului Eugen Doga în incinta superbei săli a Teatrului Național “Vasile Alecsandri” din Iași.

Să dea Dumnezeu pace și numai bine tuturor.